Crestini din toate tarile, treziti-va!

Tribunalul Suprem SUA tocmai a refuzat să protejeze creștinii de activismul elgibitist. Cu o mână dă și cu una ia. Acum două săptămâni, grație perseverenței catolicilor, Tribunalul a decis că agențiile de adopții creștine nu pot fi constrânse să dea copii spre înfiere cuplurilor homosexuale. Din nefericire, putea să facă și mai mult să protejeze drepturile creștinilor, dar nu a făcut-o.

Decizii eronate


Pe 2 iulie Curtea a refuzat să accepte pentru revizuire cazul doamnei Barronelle Stutzman din statul Washington. Stutzman este creștină evanghelică și de zeci de ani deține o florărie în statul Washington. Prin magazinul ei au trecut ani la rândul tot felul de oameni, inclusiv homosexuali. Zâmbea tuturor clienților și le făcea toate aranjamentele florale pe care i le solicitau. Până într-o zi când statul Washington a legalizat căsătoriile homosexuale. Curând după aceea au venit la ea doi bărbați care și-au anunțat "căsătoria" și i-au solicitat doamnei Stutzman să le facă aranjamente florale pentru "nunta" care urmau să o țină. A refuzat, pe motive de conștiință și convingeri religioase care, zicea ea, o împiedică să participe, indirect, la o ceremonie civilă care era împotriva convingerilor ei religioase. Pe unul din bărbați, dna Stutzman îl cunoștea de mulți ani, fiindu-i client.

Cei doi bărbați au dat-o în judecată, pretinzând că încalcă legea nediscriminării pe motiv de orientare sexuală. Stutzman a fost supusă unui iad de nedescris. Fiecare tribunal din statul Washington a obligat-o la despăgubiri grele și amenzi uriașe. În final, Stutzman a făcut recurs la Curtea Supremă.  Curtea a refuzat să accepte cazul pentru a-l revizui. Ca atare, deciziile tribunalelor inferioare rămân valabile, iar Stutzman e constrânsă să plătească despăgubiri uriașe. Foarte probabil, firma ei va da faliment.

Ne întrebam, cu consternare în conștiință, dacă conștiința ori sensul dreptății celor care citesc aceste rânduri produc consternare. Creștinii României sunt (încă) la adăpost de aceste atrocități comise împotriva creștinilor în așa-numitele democrații occidentale. Unii creștini afirmă că ei nu văd "pericole" pentru libertatea lor, valori, creștinism, ori familiile lor. E evident ca nu sunt informați, și nici nu se informează privind lucrurile care se petrec în cetate. Sunt nepăsători și indiferenți. Privesc pe cei care sunt preocupați de involuția valorilor și de restricționarea libertăților constituționale cu un anumit scepticism nepotrivit. Probabil mulți dintre noi ne spunem nouă înșine că pe noi nu ne afectează deciziile "din afară" și că așa ceva nu se va întâmpla în România. Vă solicitam, respectuos, să vă revizuiți pozițiile. Pericolul ne privește în față.

Legea care penalizează libertatea cuvântului a fost adoptată


La începutul săptămânii trecute, la solicitarea USR, Camera Deputaților a amendat o lege deja existentă care acum acordă statului posibilitatea de a ne trimite la închisoare de la 6 luni la 3 ani pentru "incitare la ură ori discriminare la adresa minorităților". E ireal că votul deputaților a fost unanim. Ați citit corect: unanim. Credem că fiecare dintre noi trebuie să se întrebe, cum și din ce cauze am ajuns ca societate în acest stadiu de descompunere și atrofiere intelectuală încât nu ne mai dăm seama de consecințele adoptării unor astfel de legi? De diferența dintre bine și rău? De impactul acestor legi asupra intereselor noastre?

Mai pe larg, pe 30 iunie Parlamentul României a adoptat, prin vot unanim în Camera Deputaților, modificarea articolului 369 din Codul Penal pentru a institui pedepse cu amendă ori închisoare de la 6 luni la 3 ani pentru persoanele care "incită publicul, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane …"

Pe 30 iunie România a trecut un prag extrem de periculos înspre eliminarea libertății cuvântului. Libertatea cuvântului nu este un aspect trivial. Dimpotrivă, este un aspect fundamental al societății, fără de care existența unei societăți libere e imposibilă. În vocabularul internațional aceste legi sunt cunoscute ca "hate speech laws" sau "hate speech crimes". În Europa, legile împotriva incitării la ură ori discriminării au fost justificate de către anumite tribunale pentru a pedepsi persoanele care neagă genocidul armean ori evreiesc ori critică "minoritățile sexuale".

Legi neo-marxiste


Originile acestor legi sunt neo-marxiste. Ele se trag din gândirea neo-marxistă a anilor 60, în special a filosofilor germani și francezi. În opinia lor, lupta de clasă justifică limitarea libertății "burgheziei" de a-și folosi libertățile "capitaliste" pentru a se opune marșului înainte al istoriei spre anihilarea societății capitaliste. În SUA s-a încercat adoptarea de legi de acest gen, dar au fost declarate neconstituționale. Simplu vorbind, statului nu i se permite să limiteze libertatea cuvântului. Îi este interzisă autoritatea de a determina ce constituie incitare la violență, incitare la ură, ori incitare la discriminare. Curtea Supremă a declarat de foarte multe ori că libertatea cuvântului este cvasi-absolută, limitată doar de legile care protejează reputația persoanei. Chiar săptămâna trecută a reafirmat libertatea liceenilor de a-și exprima punctele de vedere în public, chiar dacă ele sunt în conflict cu pozițiile oficiale ale conducerii liceului ori conțin vulgaritate. Vulgaritatea este și ea protejată de lege. Din acest motiv, aceste decizii fac practic imposibilă lupta împotriva pornografiei.

România a ales greșit. 

Este greu de priceput cum de sute de deputați gândesc identic și toți ridică mâna la unison să ne suprime libertatea cuvântului. Informațiile pe care le deținem dau de înțeles că modificarea articolului 369 s-a făcut la cererea USR. USR ține PNL din scurt, într-o relație de șantaj, iar inițiativele USR devin, din nefericire și din acest motiv, prioritare. Fără USR, PNL nu mai rămâne la guvernare.

Legea aceasta nu poate fi constituțională. Trebuie invalidată. Este extrem de ambiguă și în total conflict cu drepturile constituționale. Este de neimaginat ca o lege organică să contravină unui drept constituțional, și mai ales atât de drastic încât să aplice chiar și pedeapsa cu închisoarea. Pericolele deci sunt mari. Un scurt exemplu este suficient pentru a le pricepe. În epistolele lor, Apostolii ne spun că anumite categorii de persoane care săvârșesc anumite păcate, printre ele și sodomia și pedofilia, nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Preoții și pastorii care de acum înainte vor propovădui din acele texte, afirmând valabilitatea lor pentru creștinismul zilelor noastre, vor fi pasibili de închisoare.

Dragi cetățeni: exact acest scenariu periculos s-a legiferat în Romania pe 30 iunie. În unanimitate. De către toate partidele politice și de către toți "reprezentanții" comunității creștine din România. Este o lege adoptată fără a fi gândită înainte. În spatele acestei legi, însă, există forțe obscure care caută să suprime, printre altele, mărturia creștinilor, "prin orice mijloace".  Imaginați-vă un cetățean ținând o pancartă în spațiul public: "pedofilia este o urâciune". Cetățeanul este, teoretic cel puțin, pasibil să fie amendat, în cel mai bun caz, ori să fie trimis la închisoare până la 3 ani în cel mai rău caz.

Alianta Familiilor din Romania.


Comments

Popular posts from this blog

Noua harta a Europei

Bring the Land of the Bible to your doorstep!

The subscription box that follows in the footsteps of Jesus, delivering the best artisanal food, crafts, and content from across the Holy Land straight to your door.

Join us on a journey that brings the Land of the Bible, it's people and it's history to life while supporting the people who call Israel home.

Get Started

Total Pageviews