Are we ROME?

Împărați senili ori nebuni. Pandemii. Declin economic. Barbari la frontierele imperiului. Declin valoric. Declin al familiei. Infanticid. Declin al cunoașterii meseriilor și al practicii agriculturii. Migrații necontrolate. Conflicte armate numeroase. Dispute interne între împărați și Senat. Conspirații politice. Trimiterea în exil ori ștergerea din memorie a împăraților indezirabili. Acestea erau unele din simptomele declinului Romei acum 1700 de ani. Ele sunt discutate cu lux de amănunte de Kyle Harper in The Fate of Rome, Climate, Disease, and the End of an Empire / Soarta Romei: climă, boli și sfârșitul unui imperiu (2017).

Atrage atenția în mod special capitolul intitulat Judgment Day / Ziua judecății (paginile 246 -287)

Simptomele declinului de azi

Simptomele și traiectoria spre punctul final al Romei antice, descrise de Harper in The Fate of Rome, se potrivesc asemenea unei mănuși cu simptomele și declinul societății globale din zilele noastre. Cel mai puternic om din lume, dl Biden, dă semne de epuizare mentală. Merkel, odată numită "mama Europei", e dezorientată, iar partidul ei e în colaps. Xi asaltează, asemenea unui barbar, Occidentul. Pandemiile de atunci sunt și astăzi. Plaga lui Ciprian din Secolul III ne amintește de mulțimea pandemiilor din doar ultimii 20 de ani: Zika, West Nile Flu, Camel Flu, SARS, Bird Flu, Swine Flu, Mad Cow disease, iar acum, COVID-19. Ele sunt dovada prezenței pandemiilor în perioadele de declin al oricărei epoci istorice, inclusiv a celei prezente.

China, Iranul, Coreea de Nord sunt țări "barbare" care își îndreaptă furia, dar și armele de distrugere în masă, înspre Occident. Declinul valoric și al familiei se manifestă peste tot. Tinerii nu mai văd niciun rost în familie, căsătorie ori în a aduce pe lume copii. Jumătate din tinerii sud coreeni, de exemplu, nu vor copii. [Link: http://www.koreaherald.com/view.php?ud=20210325000832...] Declinul Romei e deci la scară mondială astăzi, am spune.

Hedonismul roman își are paralele în zilele noastre, cu deosebirea că astăzi e globalizat și că afectează toate clasele sociale și economice și, deci, majoritatea covârșitoare a populației planetei. Generația tânără e mai puțin interesată să învețe profesii noi. A fost ademenită să condamne "capitalismul" în favoarea unui stil de viață mai lejer, cu mai puțină muncă, salarii mari, și beneficii generoase care se extind din leagăn până la mormânt.

Migrațiile au devenit permanente, în fiecare colț al lumii, încurajate de multe ori din interior, dar și de organizațiile suprastatale.

Dar mai există o paralelă care ne privește pe noi, creștinii, și pentru care suntem doar noi responsabili. În veacurile ostile și dificile ale declinului și prăbușirii Romei antice, în mijlocul haosului moral și al hedonismului de atunci, s-a plămădit creștinismul, iar apoi s-a extins fără precedent. În momentele finale ale Romei s-a produs triumful creștinismului. A apărut o lume nouă. Ieșită din haos. O viziune nouă. O perspectivă nouă. Învățături noi de genul Cetatea lui Dumnezeu și Cetatea Omului (St Augustine).

Da, suntem, putem spune cu multă certitudine, Roma. Putem însă spune că, la fel ca și creștinii Romei, noi creștinii de azi suntem în ascensiune? Că pe măsură ce declinul secular devine tot mai vizibil valorile creștine devin tot mai pronunțate? Că devenim mai sârguincioși în alfabetizarea personală în valori, dar și a lumii în declin în mijlocul căreia trăim? A lumii în care Dumnezeu a rânduit să trăim? Pentru vremuri ca acestea, asemenea Esterei?

Restricții noi, pandemie perpetuă și distrugerea drepturilor noastre constituționale

Restricțiile care au intrat in vigoare recent ne amintesc si ele de Roma in declin. Ele par ireale și mai groaznice decât cele de acum un an. Putem spune, cu o mare doză de acuratețe, că noile restricții dovedesc falimentul "experților", al politicienilor și al tribunalelor. Suntem, în realitate, niște prizonieri ai unei politici fără capăt și necruțătoare împotriva cetățeanului de rând. În numele, ni se spune, protejării cetățeanului, noi, cetățenii, suntem din nou demonizați, tratați cu dispreț, echivalați cu inamicul numărul unu al statului și cauza principală pentru care pandemia încă bântuie.

Ceva nu e în regulă. Putem spune că noile restricții sunt cele mai radicale și anti-cetățean de după revoluție. În decembrie 1989 comuniștii au impus starea de alertă ori asediu și trebuia să stăm în casă. Eram opriți pe stradă la fiecare intersecție a drumurilor de către oameni înarmați care ne amenințau pentru că eram pe stradă. Din fericire, generația de atunci, sătulă de restricții, și-a pierdut frica, a ieșit în stradă și și-a dobândit libertatea.

Acest lucru, însă, nu se poate face astăzi. Mulți dintre noi ne-am obișnuit cu restricțiile. Așa a fost și pe vremea comunismului. Mintea noastră raționalizează și justifică restricțiile. Ca urmare, ne supunem, ca restul europenilor. Jurnaliștii polonezi se plâng de același lucru în Polonia: polonezii s-au obișnuit cu mai multe restricții și mai puțină libertate. Acest efect al pandemiei nu e de bun augur.

După 13 luni de pandemie trebuia să învățăm din erorile trecute. Dar nu am învățat. Inamicul invizibil e încă în mințile noastre. China ne-a făcut tuturor viețile mizerabile, iar politicienii adaugă la această pacoste. Uimește, de exemplu, imensitatea restricțiilor, în număr, impact și severitate. Uimește lipsa de inteligență și înțelepciune pentru desemnarea acestor restricții. Cum, adică, să ne impună statul între ce ore avem voie să ne exercităm drepturile constituționale, să participăm la slujbe religioase de Sfintele Paște, câte ore, și cum? Simplu spus, statul nu are autoritatea să impună restricții pe exercitarea libertății religioase și a practicilor religioase. Agresivitatea statului îngrijorează. Statul își arogă autoritatea să spună Bisericii când și în ce condiții ne putem exercita drepturile.

Tribunalele ne-au inchis usile

Din nefericire, tragedia cetățeanului de rând din România este că, spre deosebire de cetățeanul unei democrații mature, nu poate ataca aceste restricții în tribunale. Regretam lipsa de incisivitate a tribunalelor țării pentru protejarea libertăților noastre în vremuri dificile. E una să pronunți o decizie favorabilă cetățeanului în vremuri de liniște, dar alta să ai curajul să scurtezi brațul autoritar al statului în vremea unei pandemii.  

Creștinii altor țări au câștigat, în tribunale, mai fiecare bătălie împotriva autorităților care le impuneau restricții. Restricțiile demonstrau ostilitate față de religie, o situație care pare să existe și în România. Săptămâna trecută și creștinii Scoției au câștigat o mare bătălie în tribunele, reușind să anuleze restricțiile impuse de seculariștii radicali ai Scoției asupra libertății creștinilor de a se aduna la închinare. Dar în România, Curtea Constituțională continuă să accepte rolul de "părinte" docil care din când în când dă peste nas grupurilor parlamentare și ignoră aproape în întregime pericolele impuse de stat la adresa libertăților noastre constituționale.

Alianta Familiilor pentru Romania